Pregătirea și debutul noului sezon acasă la specialistul de maraton Joost De Smeyter-Restiaen

I-am făcut o vizită lui Joost De Smeyter, care, în ultimii 10 - 15 ani, a fost unul dintre cei mai mari specialiști ai muncii cu adevărat grele: cursele internaționale.

I-am făcut o vizită lui Joost De Smeyter, care, în ultimii 10 - 15 ani, a fost unul dintre cei mai mari specialiști ai muncii cu adevărat grele: cursele internaționale. Deja de la o vârstă fragedă, Joost a surprins scena curselor de distanță lungă cu prima sa victorie internațională la Perpignan, cu faimosul “Joost”. Ceea ce nimeni nu putea bănui la acel moment era că puterea de reproducere a acestui faimos „Joost” și strategia de reproducere și cunoștințele experte ale lui Joost De Smeyter va duce la mai multe victorii internaționale și naționale (Narbonne, Pau, Barcelona Dv, Saint Vincent). Deci, vorbim despre cei mai buni aici! Și acesta este motivul pentru care am mers acolo, să învățăm mai multe despre strategia lor:

1/ Ne poți spune mai multe despre obiectivele tale? La ce curse participi și cu ce porumbei?

Aici în Melden, ne concentrăm numai pe cele șapte curse internaționale. Ne împărțim porumbeii în diferite echipe. Băgăm o echipă de masculi maturi la văduvie să concureze la Pau, St. Vincent și Perpignan. Acesta este un program destul de greu, dar selecția se face de la sine și numai cei mai puternici pot termina cu succes această cursă în trei părți.

De asemenea concurăm cu o echipă de femele mature de matcă la Barcelona și Perpignan. Aceste femele au ca perechi de cuib, tot femele. În acest fel, nu trebuie să ținem masculii degeaba. De asemenea, pregătim o echipă alternativă de maturi la văduvie pentru cursele de la Agen, Narbonne și câțiva porumbei pentru Marsilia. Aceștia sunt în mare parte tineri (de 18 luni), care încă învață cum se face asta.

Femelele tinere sunt de asemenea concurate la văduvie în cursele internaționale de la Agen și Narbonne. Masculii tineri, pe de altă parte, concurează numai în cursele de demi-fond și în una sau două curse de o zi, de fond. Astfel, nu-i suprasolicităm și nu le punem în pericol viitoarea carieră.

2/ În ce moment începi noul sezon de curse? Și sunt porumbeii care concurează implicați în reproducerea de iarnă sau ei sunt împerecheați primăvara?

În principiu, un sezon de columbofilie durează 365 de zile pe an, dar fiecare anotimp are propriile sale accente specifice. Dar aș dori să subliniez încă o dată că un crescător trebuie să depună efort 100% pentru porumbeii săi pe tot parcursul anului. Acest angajament e răsplătit întotdeauna cu rezultate bune în sezonul de curse.

Voiajorii (masculi sau femele) nu se reproduc pe perioada de iarnă. Ei chiar stau împreună pe toată perioada toamnă-iarnă. Sunt separați timp de două luni primăvara, iar la începutul lui Aprilie, la startul sezonului de curse sunt aduși la perechile lor timp de câteva zile pentru a-i antrena.

3/ Când încep porumbeii din nou antrenamentul acasă și cum sunt hrăniți în primele luni după iarnă?

Începem să-i antrenăm acasă de la începutul lui Februarie și o facem sistematic. La început, o dată sau de două ori pe săptămână, apoi de trei-patru ori, iar mai târziu, din două în două zile.

În această perioadă, porumbeilor li se dă Plus I.C.+ Winter și Plus I.C.+ Depure pentru a le menține greutatea și pentru a preveni îngrășarea lor. Atleții grași sunt dificil de antrenat și prezintă un risc mai mare de accidentări în perioada premergătoare noului sezon.

4/ Ții porumbeii la întuneric primăvara pentru a le calma agitația? Sau mai există și alte chestii pentru a-i menține calmi la început? Si cum îi aduci în formă până în Iunie/Iulie?

Porumbeii nu sunt ținuți la întuneric, dar încercăm să-i menținem calmi adaptând în mod conștient antrenamentul și hrănirea. Așa cum am spus mai devreme, ei nu concurează prea mult la început, dar pe măsură ce ne apropiem de obiective, intensificăm antrenamentul. La fel procedăm și cu nutriția. În perioada premergătoare startului, ei sunt hrăniți ușor și cu moderație iar când obiectivele de curse se apropie, le schimbăm dieta iar acest lucru servește la îmbunătățirea condiției lor.

5/ Ce înțelegi prin intensificarea antrenamentului? Și cum decurg primele curse de antrenament? Porumbeii sunt transportați mult înainte și în timpul sezonului? Trebuie să se antreneze cu cronometrare sau nu?

Așa cum am spus, până la antrenament, porumbeii zboară o dată la două zile. Abia la începutul antrenamentului, în Aprilie (în funcție de vreme), ei zboară aproape zilnic după care începem treptat antrenamentul obligatoriu conometrat. Începând cu jumătatea lunii Mai, la începutul curselor de demifond, îi antrenăm de două ori pe zi timp de cel puțin o oră pentru a atinge forma ideală până la startul curselor mari.

Maturii sunt transportați numai de trei ori în perioada premergătoare. Porumbeii tineri sunt transportați de câteva ori mai mult. În timpul sezonului, femelele de matcă sunt de asemenea duse cu mașina regulat pentru antrenament suplimentar.

6/ Cum sunt hrăniți porumbeii în timpul sezonului de curse și ce ne poți spune despre recuperarea porumbeilor? Sunt crescătoriile încălzite după cursă?

Hrănirea porumbeilor este un proces logic, dar mulți columbofili nu-și dau seama de asta. În perioada premergătoare sezonului, așa cum am menționat mai sus, ținem porumbeii liniștiți și îi hrănim cu Plus I.C.+ Winter și Plus I.C.+ Depure. De îndată ce începem antrenamentul, trecem 100% pe Plus I.C.+ Black Label Gerry și de asemenea facem asta și în cazul zborurilor de antrenament mai scurte.

Odată ce începe treaba mai serioasă, îi hrănim în diferite faze după cum urmează. Când se întorc acasă, ei trebuie să se recupereze cât mai repede posibil, deci au nevoie de o dietă bună cu suficiente proteine. Atunci le dăm 50% Plus I.C.+ Start și 50% Plus I.C.+ Depure, în funcție de distanța și de dificultatea zborului, timp de o zi sau două. Intrăm apoi în faza de menținere, în care este important ca porumbeii să fie bine hrăniți, dar să continue antrenamentul și să se mențină în formă. Prin urmare, în această perioadă le dăm 100% Plus I.C.+ Black Label Gerry. Porumbeii vor continua să se antreneze foarte bine și totuși vor avea destui nutrienți pentru a fi la forma maximă. Cu câteva zile înainte de curse începem perioada de încărcare. În funcție de distanță, cu două sau trei zile înainte de îmbarcare, trecem pe 50% Plus I.C.+ Black Label Champion și 50% Plus I.C.+ Black Label Superstar, suplimentând cu o mică gustare zilnică (un amestec gustos).

În plin sezon de vârf, folosim și panouri ATX cu infraroșii conectate la un higrometru și un termostat pentru a regla cantitatea de căldură. Acest lucru ajută, de asemenea, porumbeii să atingă forma maximă.

7/ Ce vaccinuri le faceți porumbeilor și cum abordați latura medicală a lucrurilor?

Porumbeii voiajori sunt vaccinați numai împotriva paramixovirusului și variolei, nu și împotriva paratifoidei.

Supravegherea medicală este asigurată de Dr. Pascal Lanneau iar noi luăm măsuri numai urmând sfaturile sale. Nu dăm porumbeilor nici un tratament la întâmplare, iar în timpul sezonului, efectuăm controale regulate. Puii sunt pregătiți doar pentru cariera lor ulterioară și, prin urmare, sunt vaccinați numai împotriva paramixovirusului și variolei. Ba chiar mai mult, regula “cel mai bun supraviețuiește” se aplică și aici.

8/ În cursele de fond, le arătați văduvilor femelele sau partenerele înainte ca aceștia să plece? Și în ce moment preferați să îmbarcați porumbeii de pe cuib?

Nu le arătăm niciodată văduvilor femelele înainte să plece. Încercăm să-i îmbarcăm cât mai calmi cu putință și trebuie să presupunem că văduvii învață repede ce au de făcut. Porumbeii sunt mult mai deștepți decât credeți și ei știu foarte bine că femelele îi așteaptă când se întorc acasă.

Este important să fim consecvenți și să le arătăm femelele de fiecare dată când ei sunt antrenați. Când vine vorba de jocul de cuibărit, nu am un moment favorit pentru îmbarcare. Femelele sunt îmbarcate pentru Barcelona când puii au trei zile, iar pentru Perpignan, când au zece zile. Dar pentru un porumbel bun, acest lucru nu va face mare diferență!

Așa că nu uitați: puteți obține succesul în multe feluri dar este deosebit de important să fiți consecvenți. Crescătorul care face cele mai puține greșeli va fi adesea cel mai de succes.