Dacă aduceți un cățeluș acasă pentru prima dată, asta implică multe. Trebuie să vă asigurați că primește hrană potrivită pentru cățeluși, că are destule jucării și că poate ieși afară la timp pentru a-și face nevoile.
Ba chiar mai mult, nu uitați să consultați un veterinar! Cățelușul va trece printr-o verificare completă chiar de la prima vizită, combinată cu deparazitarea necesară/tratamentul pentru purici și vaccinarea. Aceste vaccinări sunt foarte importante pentru cățelușul vostru, pentru că agenții patogeni cum sunt virusurile și bacteriile îl pot îmbolnăvi grav.
Virusurile și bacteriile sunt prezente în mediul înconjurător sau se pot lua de la un câine la altul, de exemplu, atunci când se joacă împreună. Deci o bună protecție este indispensabilă.
Veterinarul vă poate da toate explicațiile necesare. Atunci când cățelușul vostru e mic, va avea nevoie de două sau trei vaccinări, la fiecare trei săptămâni. După aceea, va avea nevoie de o injecție în fiecare an pentru a-i susține sistemul imunitar.
Mențineți curat mediul în care trăiește
Multe boli provin de la o mare problemă: un mediu de viață neigienic. Pentru a-i menține cățelușului un mediu de viață cât se poate de curat, vă oferim un nou produs: Oropharma Disinfect Spray.
Acest spray gata de folosit ucide multe bacterii și virusuri (de ex. parvovirus și tusea Kennel), care vă pot îmbolnăvi cățelușul. Este important în primul rând să curățați temeinic coșul cățelului precum și bolurile de hrană și apă. Când murdăria a dispărut, atunci puteți elimina posibilii agenți patogeni cu Oropharma Disinfect Spray. Folosiți spray-ul așa cum este indicat pe ambalaj.
Vaccinați-vă câinele
Tusea Kennel, distemperul sau ciurela canină, parvoviroza, rabia. Acestea sunt numai câteva din bolile de care vă puteți proteja câinele prin vaccinare. Este important să-l vaccinați așa cum vă recomandă veterinarul, în acest mod va fi complet protejat.
Unele vaccinuri sunt obligatorii, de exemplu dacă vreți să-l dați la școala de dresaj (vaccin pentru tuse Kennel), sau dacă vreți să-l luați cu voi în străinătate (vaccin antirabic).
Bucurați-vă împreună cu el
N-a mai rămas nimic de făcut decât să vă simțiți bine alături de colegul de apartament. Descoperiți lucruri împreună și lăsați-l pe el să descopere lucruri necunoscute pentru el. Printr-o protecție corespunzătoare, îl puteți lăsa să se joace cu alți câini fără nici o grijă; aceasta este o etapă crucială în viața sa, de a se dezvolta într-un câine drăguț și sociabil!